Cultura Companiei
Cultura companiei se creează în fiecare zi cu ajutorul tuturor profesioniştilot motivaţi şi dedicaţi care lucrează aici. Valorile noastre sunt importante pentru noi şi se exprimă în felul în care lucrăm împreună şi cu clienţii noştri.

Cu 48.000 de profesionişti la lucru în 40 de ţări, am creat unul dintre cele mai multiculturale, multidisciplinare, diverse şi entuziaste medii de lucru din lume. Comunicarea deschisă, informală, flexibilă dă tonul în compania noastră. Lucrăm împreună pentru a livra soluţii de top, pentru nevoile fiecăruia, aşa cum se şi aşteaptă clienţii noştri de pretutindeni. Soluţii care nu pot veni decât de la echipe cu idei noi, perspective diferite şi fler individual.

Clienţii noştri ştiu că se pot baza pe noi pentru a fi nu doar versatili şi inventivi, dar şi pentru a lucra în continuu pentru a le înţelege cât mai bine afacerea.

Declaratia angajatorului Atos Origin


Atos Origin va crea valoare comercială pentru acţionarii şi clienţii noştri, după ce ajungem la un echilibru corect între obiectivele companiei şi aspiraţiile angajaţilor. Propunerea de valori a Atos Origin faţă de angajaţii săi se bazează pe recunoaşterea faptului că valoarea înseamnă ceva diferit pentru fiecare dintre noi. Acest lucru poate include o carieră, succesul financiar, dezvoltarea aptitudinilor personale, o cunoaştere personală profundă şi un portofoliu vast de experienţe sau un bun echilibru muncă/viaţă.

  • Succesul afacerii noastre se leagă direct de calitatea oamenilor.
  • Este prioritatea noastră să ne asigurăm că oamenii noştri au aptitudinile necesare şi experienţa, pentru a satisface nevoile clienţilor noştri.
  • Lucrăm continuu pentru a aduce împreună aspiraţiile personale cu nevoile afacerii, susţinându-ne oamenii în construcţia propriilor lor cariere.

Avem programe speciale de şcolarizare, aliniate nevoilor afacerilor.

Valorile companiei

Atos Origin are un set de valori de bază şi comportamente ce conduc modul în care interacţional cu clienţii, partenerii de alianţe, furnizorii, acţionarii, comunităţile şi unul cu celălalt


Citiţi mai departe >>

 

Sustainability

Laptop in grass

„Atos Origin se angajează să implementeze cele mai bune practici durabile în cadrul organizaţiei şi în afacerile sale, iar Grupul se orientează pe susţinerea clienţilor în maximizarea oportunităţilor pe care le aduce durabilitatea şi pe însoţirea lor pe drumul către excelenţă în mediu.”


Thierry Breton, Preşedinte şi Director al Atos Origin


Citiţi mai departe >>